0232 237 515LogareCreare cont

Blog

Te afli aici:
Home
>
Blog
>
Acordarea primului ajutor - Poziția laterală de siguranță

Acordarea primului ajutor - Poziția laterală de siguranță

Data publicării:    2019-09-19


Specialiștii Serviciului de Prevenire și Protecție IAȘISTING vă prezintă Poziția Laterală de Siguranță!

Înainte de a interveni:

  •      Asigurați-vă că dumneavoastră, victima și oricare alt martor sunteți cu toții în siguranță;
  •      Verificați starea de conștiență a victimei mișcând cu blândețe umerii victimei și întrebând cu voce tare: „Sunteți bine?”.

Dacă victima răspunde:

  •     Lăsați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați constatat că nu există nici un alt pericol;
  •     Încercați să aflați ce i s-a întâmplat și chemați ajutor dacă este nevoie;
  •     Verificați victima cu regularitate.

Dacă victima nu răspunde:

  •      Strigați după ajutor, sunați la 112;
  •      Așezați victima pe spate, pe un plan dur și deschideți-i căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei;
  •      Plasați o mână pe frunte și împingeți-i cu blândețe capul pe spate;
  •      Pentru deschiderea căilor aeriene ridicați bărbia victimei cu vârful degetelor plasate sub bărbie;
  •      Inspectați cavitatea bucală pentru a verifica prezența unui corp străin.

Menținând căile aeriene deschise, salvatorul încearcă să stabilească dacă victima respiră, utilizând metoda privește-ascultă-simte:

  •       Priviți mișcările peretelui toracic;
  •       Ascultați zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei;
  •       Încercați să simțiți fluxul de aer pe obraz;
  •       Analizați dacă respirația este normală, anormală sau absentă.

Dacă victima respiră normal:

  •     Așezați victima în poziție laterală de siguranță;
  •     Solicitați ajutor – apelați 112 sau numărul local de urgență, pentru chemarea ambulanței;
  •     Continuați să evaluați respirația victimei urmărind dacă aceasta rămâne normală.

​​​​​​​      ​​​​​​​

  •     Îngenunchind lângă victimă eliberați căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei;
  •     Așezați brațul cel mai apropiat al victimei în unghi drept față de corp, iar antebrațul îl îndoiți în sus;
  •     Treceți celălalt braț al victimei peste torace așezând dosul palmei pe obrazul victimei;
  •     Ridicați genunchiul victimei(cel opus față de salvator);
  •     Cu o mână prindeți umărul opus față de dumneavoastră și cu cealaltă mână genunchiul victimei și întoarceți victima lateral spre dumneavoastră;
  •     Asigurați-vă că se sprijină pe genunchi și pe cot, rearanjați capul în hiperextensie și deschideți-i gura;
  •     Periodic, la circa 2 minute, reverificați prezența respirației.

Material realizat de Departamentul Consultanță al S.C. IAȘISTING GRUP S.R.L.      2019   |    Acest material are caracter tehnic de informare și instruire în domeniul Securității și Sănătății în Muncă și Situațiilor de Urgență, fiind avizat de către Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași cu avizul nr.1 din 29.09.2017 și este proprietatea IAȘISTING GRUP, marcă înregistrată nr. R075881, fiind protejat de Legea dreptului de autor, legile referitoare la mărci și proprietatea intelectuală.   |   Utilizarea/multiplicarea și distribuirea neautorizată a acestuia va atrage după sine tragerea la răspundere conform legislației în vigoare.   |   Fotografiile folosite au caracter ilustrativ. Sursa: Google Images.